Ură

Poate gândurile mele, te omoară
nu greșesc...
Te iubesc cu toată ura.
Oare incă te detest?

Evocarea ta-i banală.
Eu chiar cred, că din greșeală
într-o lume blestemată
mă vei mai vedea vreodată?

Poate că ar fi posibil,
dacă ai fi mai credibil...
Sentimentul ne desparte,
-ura- eu o simt aparte.

Şi poate-acum eu mă gândesc,
că poate încă te iubesc,
dar plâng râzând, și iar te mint
că nu ţi`am spus ceea ce simt.

Şi chiar nimic, de vrei să știi
nu ar putea înlocui,
adrenalina ce-o simt vag,
în timp ce trec al casei prag.
Ca un cadavru obosit,
eu plâng și râd la nesfârșit.